Am avut bucuria să fiu alături de Adi și Ana într-o zi cu totul specială, ziua în care și-au unit destinele. Povestea lor a început discret, la finalul anului 2019, într-un call center, unde Ana tocmai își începuse jobul, iar Adi era deja acolo de un an. Deși fiecare era la biroul lui, privirile și gesturile mici au spus mai mult decât cuvintele. Adi era mereu lângă Ana atunci când ea avea nevoie de ajutor, iar dintr-o simplă colegialitate s-a născut ceva mai mult. În ianuarie 2020, inimile lor au decis să bată împreună. Doi ani mai târziu, au făcut pasul de a împărți aceeași casă, și încet, încet, timiditatea de la început s-a transformat într-o dragoste frumoasă și puternică. Apoi, au ales să fie unul pentru altul pentru totdeauna. Ana și Adi, povestea voastră este despre răbdare, apropiere și iubirea care crește firesc și frumos, zi de zi. Casă de piatră, dragilor! Vă doresc o viață plină de iubire și armonie, la fel ca zâmbetele voastre din această zi de neuitat! Video ValentinNasi: Stefania Cristina Dia / Lucyan LucyLocal: Hotel & Restaurant „Select” - Sibiu
Jurnal

Adi & Alina

Cununie Civila Amalia & Alex (2025)

Alexa & Razvan

Botez David Constantin 2025

Save the Date Emanuel & Alina

Botez Aris Ștefan

Botez Antonia Maria

Nunta Maria Cludia & Radu

Cununie Civila Anca Marina & Ionut

Nunta Miruna & Ionut

Botez Mihail

Nunta Dragasani Catalin & Madalina

Sedinta Foto De Cuplu Timeea & Alexandru

Sedinta Foto After Wedding Adriana & Gabi
